Despre
Grupul Marchand

De la Marchand, la Marchand Group

Trecerea de la Marchand societate la Marchand Group este o reflectare a dezvoltării și extinderii continue a afacerii noastre, care s-a transformat într-un conglomerat de companii. Această transformare a fost posibilă datorită preocupării noastre constante pentru diversificarea gamei de produse și servicii oferite, astfel încât să putem răspunde nevoilor și cerințelor clienților noștri într-un mod cât mai eficient și mai flexibil.

Profil

Fondată în 1992, Marchand SRL este o întreprindere de familie românească, aflată la a doua generație, a cărei activitate se concentrează pe procesarea și distribuirea de membrane naturale (oaie, porc și vită) către fabricile de mezeluri și distribuitorii de membrane naturale din toată lumea. 

Din 2013, compania se implică și în realizarea unui intermediar farmaceutic folosind ca materie primă mucoasă rezultată în urma unui proces specific de șlemuire* a membranelor subțiri de porc. În 2018, procesul se finalizează cu deschiderea unei noi entități în Grup, MARCHAND PHARMA TECH S.A care preia integral extragerea și distribuția heparinei crude, fiind una dintre cele 4 unități de acest tip din Europa. 

La ora actuală, Grupul Marchand are o rețea de distribuție susținută de alte 4 entități proprii, care deservește peste 350 de clienți la nivel național, intracomunitar și internațional (în afara spațiului UE).

Misiune

Prin angajamentul nostru  față de excelență, siguranță, securitate și sustenabilitate, ne propunem  să furnizăm produse care să raspundă cu succes exigențelor clienților noștri și să depășim nivelul așteptărilor lor.

Valori

Perseverență

Ne adaptăm continuu la orice context și încurajăm dezvoltarea, pentru a crește valoarea pentru clienții noștri. Cucerim noi oportunități cu determinare și încredere.

Excelență

Menținem standardul ridicat de excelență în fiecare produs sau serviciu pe care îl furnizăm, creând astfel o fundație puternică pentru viitor.

Inovație

Suntem în permanență la curent cu cele mai noi inovații din industrie și le punem în slujba consumatorilor noștri, deschizând porțile pentru noi posibilități.

Tradiție

Respectăm și valorificăm trecutul nostru, iar experiențele noastre ne ajută să construim un viitor mai bun și mai durabil.

Viziune

Viziunea noastră este de a ne adapta în mod constant la schimbare prin intermediul inovației, păstrându-ne în același timp valorile și tradițiile, astfel încât să putem crește și să ne dezvoltăm într-un mod durabil și autentic.